MODALITĂŢI DE COMBATERE A DISCRIMINĂRII ÎN EDUCAŢIE
Legislaţia
şi acordurile internaţionale susţin punctul de vedere conform căruia segregarea
impusă în educaţie este o violare a drepturilor fundamentale ale copiilor şi
tinerilor.
O nouă dimensiune care începe să se
contureze în peisajul învăţământului românesc este aceea de democratizare şi
egalizare a şanselor fiecărui copil în parte. În acest scop a fost înfiinţată
şi şcoala incluzivă – un răspuns la redimensionarea educaţiei.
Educaţia incluzivă înseamnă că toţi copiii şi tinerii învaţă împreună în
structuri obişnuite ale învăţământului preşcolar, şcolar şi superior.
Incluziunea implică ca toţi copiii să participe în viaţa şi activităţile şcolii
, indiferent de nevoile pe care le au.
Discriminarea
presupune a trata in mod diferit indivizii care, in aparenţă, se abat de la
ceea ce se consideră “normă”. Acceptarea diferenţei celorlalţi implică faptul
ca egalitatea nu este sinonimă cu omogenitatea sau plafonarea la acelaşi nivel.
Recunoaşterea acestui fapt este esenţială dacă dorim să dezvoltăm o atitudine
pozitivă faţă de cei care sunt diferiţi. E important să inţelegem că
diferenţele nu sărăcesc societatea ,ci dimpotrivă, sunt un adevărat izvor de
îmbogăţire.
Peste tot în lume
persoanele care au fost incluse într-un proces de segregare sunt primele care
solicită eliminarea segregării , ele vorbesc din proprie experienţă atunci când
afirmă că, pentru ele , oferta educaţională segregată însemna o ofertă
educaţională sub-standard. Segregarea îi învaţă pe copii să fie temători şi
ignoranţi şi determină apariţia prejudecăţilor. Educaţia trebuie să îi
pregătească pentru a trăi şi munci într-o societate diversificată. Numai
incluziunea poate reduce temerea şi poate construi relaţii de prietenie bazate
pe respect şi înţelegere.
Educaţia împotriva discriminării trebuie să înceapă din perioada
preşcolară.Chiar înainte de a putea vorbi , copiii încep să observe diferenţele
legate de culoarea pielii, forma ochilor , etc.
Ei absorb repede informaţii
despre discriminare şi stereotipuri de la televizor , de la cei de o vârstă cu
ei şi , mai ales , din ceea ce spun şi fac adulţii ( părinţii, educatorii).
Copiii mici au un model în copiii mai mari şi-n adulţii importanţi .de aceea ,
mesajele pe care adulţii le transmit despre oameni care sunt de etnie diferită
, care au o dizabilitate , sau care vorbesc o limbă diferită sunt foarte
importante.
Copiii încep să conştientizeze diferenţele şi să pună întrebări despre
ele încă de la vârsta de doi ani. Între patru şi şapte ani , copiii sunt
conştienţi că sunt diferiţi de adulţi şi de alţi copii şi se întreabă ce este constant şi ce se va
schimba. Aceasta este vârsta când un băieţel probabil că îşi întreabă mama ,,când
voi creşte voi fi mămică sau tătic ?“ Începe să înţeleagă că unele lucruri
privind identitatea sa s-ar putea schimba ( va deveni adult ), iar altele ar
putea rămâne neschimbate( va fi întotdeauna bărbat ). Realizând că alţi oameni
sunt la fel sau diferiţi de ei , copiii încep să aibă opinii despre acest lucru
şi ar putea începe să aibă sentimente negative faţă de oamenii care sunt altfel
decât ei. Copiii care sunt diferiţi de majoritate în vreun fel pot chiar începe
să aibă sentimante negative faţă de ei înşişi , dacă simt că deosebirea aceasta
este percepută ca ceva ,, mai puţin normal “ sau ,, mai puţin bun“.De aceea
este important ca adulţii să aibă atitudini pozitive faţă de diferenţe , aşa
încât, în loc să dezvolte sentimente negative , copiii să crească fiind
conştienţi că şi oamenii care sunt diferiţi de ei sunt interesanţi, atractivi,
sunt colegi de joacă plăcuţi etc.
Este de asemenea important , în cazul în care copiii se află într-o
comunitate unde nu au ocazia să cunoască oameni de alte naţionalităţi şi
culturi, oameni care au dizabilităţi sau care sunt deosebiţi altfel decât
majoritatea , să li se ofere imagini, povestiri şi informaţii depre tipuri
diferite de oameni , astfel încât copiii să primească mesaje pozitive depre
deosebiri din acest stadiu timpuriu de formare a opiniei. Putem învăţa copiii
de la o vârstă fragedă să abordeze critic stereotipurile şi prejudecăţile.
În şcoala în care predau elevii romi sunt repartizaţi în mod egal în
toate clasele şi la toate nivelurile.Un rol deosebit îl are mediatorul şcolar.
Mediatorul reprezintă vocea şcolii în comunitate şi a comunităţii în şcoală,
este persoana care facilitează dialogul şi cooperarea între cele două părţi. Mediatorul
şcolar contribuie la menţinerea şi dezvoltarea încrederii şi a respectului
reciproc dintre şcoală şi familie, dintre şcoală şi comunitate. Permanent
mediatorul monitorizează copiii de vârstă preşcolară, proveniţi din grupuri
dezavantajate, care nu frecventează grădiniţa, şi oferă consiliere şi sprijin
familiilor acestora în procedurile de înscriere a copiilor la grădiniţă şi,
respectiv, şcoală, colectează date statistice referitoare la participarea şi
menţinerea copiilor dezavantajaţi în învăţământul obligatoriu de masă.
În activităţile
de predare –învăţare am pus accentul pe progresul individual şi mai puţin pe
comparaţiile cu alţi elevi. O altă
preocupare cu caracter permanent
este utilizarea metodelor activ
participative care încurajează învăţarea prin cooperare, astfel încât elevii
să-şi poată ajuta colegii, să-şi devolte spiritul de echipă. Am urmărit să
învăţ elevii să se comporte democratic acceptând pluralismul de opinii şi idei
, diversitatea modalităţilor de exprimare , limitele şi diferenţele
individuale. Am organizat periodic expoziţii cu lucrările elevilor , pentru a
demonstra că şcoala este mândră de performanţele obţinute de către aceştia. Prin
toate activităţile desfăşurate urmărim ca şcoala noastră să fie :
- o scoală atractivă pentru membrii comunităţii;
- o instituţie care să aibă ca scop dezvoltarea prin educaţie a comunităţii;
- un observator al nevoilor educaţionale ale comunităţii, dar si a pieţei muncii;
- un furnizor de servicii educaţionale către comunitate;
- o şcoală care nu blochează accesul la educaţie a nici unui grup, nu limitează nivelul de educaţie pentru nimeni, dar nici nu impune condiţii care să lezeze demnitatea umană.
Lumea de azi evoluează într-o direcţie nouă: Învăţăm că nu trăim într-un
univers al “excluderii”, ci într-o lume a “includerii”, nu într-o lume a
“scindării” ci într-o lume a relaţiei simbiotice între interacţiune si
interdependenţă. Fiecare persoană posedă o abilitate deosebită de a urca
culmile sau de a cădea în disperare, dar ni se oferă tuturor şansa de a putea
încerca? Toţi avem “daruri” si “talente”. Toţi suntem identici şi, totuşi,
deosebiţi. Un suflet inocent ca cel al unui copil este ca o pasăre care doreşte
să îşi ia zborul. Zborul spiritului nu poate fi îngrădit sau restricţionat, el
doreşte să fie liber să poată să atingă imensitatea albastrului de o claritate
orbitoare.Îndată ce un copil este dezavantajat, marginalizat, zborul este
compromis, nu mai poate să atingă înălţimi nemărginite, este reprimat, iar aripile
îi vor fi frânte, la fel si spiritul. Egalitatea între copii ar trebui să
reprezinte un mod de viată existent, nu doar o concepţie care pare imposibil de
atins din cauza unor lucruri minore care în ochii unora iau proporţii colosale.
Bibliografie
1.
Popovici Doru, „Elemente de Psihopedagogia Integrării”, Editura Pro Humanitate,
2000
2.
Vrăşmaş, T., Şcoala şi educaţia pentru toţi, Ed. Miniped, Bucureşti, 2004
3.
Introducere în educaţia incluzivă-ghid pentru cadrele didactice,2005
Sursa: www.didactic.ro
Sursa: www.didactic.ro
